ArhiS 23- Birou de arhitectură, Iași

View Original

De ce să mergi la un arhitect?

Ei bine, e o întrebare tot mai des întâlnită, de aceea ne-am gândit să demontăm toate miturile și să venim în ajutorul dumneavoastră.

Cu toate că se spune că un arhitect este o extravaganță financiară, realitatea demonstrează tocmai contrariul. Cum timpul înseamnă bani, a angaja un arhitect vine cu acest avantaj al comprimării timpului în mod benefic.

De asemenea, avem parte de certitudinea unui proces bine pus la punct, scutindu-ne de posibilele greșeli. Un arhitect cu adevărat bun ne va oferi nu doar un proiect interesant și creativ, ci și judicios, aflat într-o relație optimă cu amplasamentul, ceea ce duce la costuri de ansamblu scăzute.

Un proiect de arhitectură nu vizează doar hârtii, planșe, avize și autorizații, ci este implicată o întreagă derulare de anticipare, studiu și comparare a diferitelor variante pentru a fi rezolvate pe hârtie, din timp, nu în faza de execuție.